Ştiaţi că …

ansamblu TEXT

… Defileul Dunării este cel mai lung defileu din Europa şi unul dintre cele mai spectaculoase de pe continent.

… zona Cazanelor este declarată de specialişti monument unic al naturii în Europa.

…adâncimea Dunării în Cazane atinge 120 m, iar lăţimea fluviului pe alocuri este de 150 m.

… Parcul Natural Porţile de Fier a fost creat cu scopul protejării a 332 specii de animale, 208 specii de păsări, peste 17 specii de reptile şi 117 specii de plante, toate aflate pe lista celor ameninţate cu dispariţia.

… dintre cele 10 tabule existente în defileu doar Tabula Traiana se mai conservă, iar 4  sunt păstrate în desene şi stampe din secolul al XVIII-lea si al XIX-lea.

… la Sviniţa în rezervaţia paleontologică, pe râul Saraoschi, se pot vedea calcare cu fosile de amoniţi – melci uriaşi cu cochilia în formă de spirală.

… au fost descoperite unelte şi arme din silex în Peştera Cuina Turcului din Cazane, actualmente inundată de Dunăre.

… denumirile fluviului de-a lungul timpului au fost: “Istros” pentru argonauţi, „Phisos” pentru fenicieni, „Dunare – Donaris” pentru traco-geti, „Istrus – Histr – Danubius” pentru romani.

… ţinuturile temutelor cataracte de pe Dunăre au fost numite „Cazane” pentru că în acele zone întunecate, cu versanţi înalţi şi abrupţi, Dunărea părea că fierbe.

… prin construirea Hidrocentralei Porţile de Fier I nivelul Dunării la Orşova s-a ridicat cu 32m.